In materialele anterioare in care analizam situatia din Grecia am spus ca Uniunea Europeana s-a nascut stirba, ca aceasta incercare de federalizare a statelor nationale, independente si suverane s-a facut insiduos prin cedarea de catre acestea, a unei mari parti din suveranitatea lor. Din ce in ce mai multi oameni descopera acum ca Uniunea Europeana, ce la inceput parea o zona economica deschisa,
este in fapt o constructie mult mai ampla, politica.
Winston Churchill spunea candva " cu cat privim mai mult in trecut cu atat putem sa vedem mai mult in viitor".
Daca dorim sa intelegem ce se petrece acum in Europa va trebui sa facem un excurs istoric pentru ca ideia unei Uniuni Europene nu este atat de noua. Intalnim aceasta ideie si in Germania nazista si dupa aceia. Pentru ca tot l-am amintit pe premierul britanic Winston Churchill iata ce spunea acesta legat de relatia Marii Britanii cu Europa :"...avem propriul nostru vis si propria noastra sarcina.Suntem cu Europa dar nu facem parte din ea. Suntem in legatura, dar nu inclusi. Suntem interesati si asociati, dar nu absorbiti".
Va suna cunoscut? Marea Britanie acum respecta viziunea fostului premier britanic din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Marea Britanie este in Europa dar nu face parte din ea, este in legatura dar nu pe deplin inclusa, este interesata dar nu absorbita. Marea Britanie si-a pastrat propria moneda, Lira Sterlina, si bine a facut. Marea Britanie a inteles ca renuntarea la moneda proprie va insemna cedarea uneia dintre cele mai importante parghii economice de stabilizare.
Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial,raspunsul aliatilor la problema stabilitatii militare a Europei a fost "Tratatul Organizatiei Nord -Atlantice" sau "NATO", care a fost creat in 1949, ca alianta de aparare permanenta pentru Europa.
Uniunea Europeana a luat fiinta in mod oficial in 1949, ca si "Comunitate Europeana a Carbunelui si Otelului", o cooperare industriala modesta intre Franta, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg si Olanda. 6 ani mai tarziu,in 1957, era semnat "Tratatul de la Roma", de catre cele sase natiuni membre ale "Comunitatii Carbunelui si Otelului", care isi declarau telul de a fi tot mai apropiate de unirea europenilor.
"Tratatul de la Roma" a mers mult dincolo de lansarea unei piete comune. A creat aparatul de inceput al unei noi marete super -puteri. Acestei noi entitati i se da un nume deja existent si tulburator de familiar: "Comunitatea Economica Europeana".
In 1963, Charles de Gaulle si Konrad Adenauer au semnat "Tratatul de la Elysee" care semnifica ingroparea simbolica a securii razboiului intre Franta si Germania. A fost inceputul unui adevarat rol de conducere dinamic in Europa pentru cele doua tari. Marea Britanie a fost invitata sa depuna inca o cerere de aderare la EEC. De data aceasta, Edward Heath, devenit prim ministru al Marii Britanii, din partea partidului conservator a semnat "Tratatul de la Roma" si a adus Marea Britanie in "Piata Comuna", in prima zi a anului 1973.
Raspunzand ingrijorarilor din propria tara, legate de faptul ca aderarea la EEC ar compromite suveranitatea nationala si independenta Marii Britanii, Heath a cautat sa reasigure poporul britanic printr-un document guvernamental. Iata ce scria premierul britanic: "Nu se pune problema ca
Marea Britanie sa-si piarda suveranitatea nationala fundamentala".
Marele Plan , fireste, era bine cunoscut lui Edward Heath, lordului Hailsham si colegilor lor de la Bruxelles. Era eventuala creare a unui nou super stat european, din 25 de state existente in Europa si Scandinavia. Din 1973, inainte, a avut loc trasnsferul de putere, lent, dar consistent, dintre guvernele statelor semnatare catre Bruxelles, prin tratatele succesive pe care le-au semnat politicienii a devenit cunoscut sub numele de " Acquis Comunitar". Acesta a mai fost numit si "the Ratchet" , pentru ca puterile statelor membre odata cedate Bruxelles-ului nu vor putea fi returnate niciodata. La inceput populatia acestor state au crezut ca au aderat la o piata comuna. Dar dupa 1975 a devenit ceva mai mult decat o piata comuna. Cativa ani mai tarziu a devenit "Comunitatea Economica Europeana", apoi "Comunitatea Europeana" iar acum este "Uniunea Europeana" cu tot felul de mijloace de control si restrictii si reglementari.
Ne apropiem rapid, de ceea ce francezii au numit deja "Statele Unite ale Europei".
Legile Uniunii Europene sunt concepute nu de catre Parlamentul European ci de catre Comisia UE, una dintre cele trei puternice forumuri in care sta adevarata forta a UE.
Membrii acestor forumuri nu sunt alesi prin vot in pozitiile lor. Ei sunt functionari numiti pe acele
pozitii cheie de forte economico politice oculte, ce nu vor raspunde niciodata direct in fata cetatenilor statelor.
Forta democratiei sta in puterea votului. Daca un parlament ales si guvernul rezultat nemultumesc electoratul prin deciziile politice si economice, ei pot fi dati jos prin vot si noul parlament ales si noul guvern poate schimba toata legislatia si toate deciziile gresite ale fostei puteri.
Ca stat membru UE, nu mai ai aceasta libertate. Zilnic statele membre trebuie sa-si armonizeze legile cu cele ale UE. Ce inseamna in fapt acest lucru? Ca legile UE, cele gandite de niste functionari de la Comisia Europeana, care nu au fost alesi, care nu raspund in fata nici unui electorat, care nu pot sa fie sanctionati de catre popor, vor inlocui legile nationale gandite si votate de catre reprezentantii alesi.
Auziti zilnic afirmatii din partea politicienilor romani de genul "nu a fost decizia noastra. Uniunea Europeana a decis..." "este o decizie a Uniunii Europene". Cat mai valoreaza votul popular? Mai nimic. Spuneam si in materiale anterioare ca la referendumul de demitere a fostului
presedinte Basescu, 7,4 milioane de romani au votat si votul lor covarsitor nu a contat. Uniunea Europeana nu s-a sfiit sa isi impuna decizia: Basescu a ramas in fruntea Romaniei pentru inca doi ani.
Cred ca acum este mult mai clar de ce spuneam ca Uniunea Europeana s-a nascut stirba, ca este un urias cu picioare de lut. Nu cred intr-o constructie care nu este legitimata politic de votul popular. In actuala uniune exista prea multe capete, prea multe interese si cu siguranta aceasta conducere multicefala nu poate sa supravietuiasca. Poti sa minti masele o perioada de timp, dar nu o poti face la infinit.
Criza din Grecia readuce atentia asupra acestor tare sistemice ale Uniunii Europene. Spuneam in materialele anterioare ca din ce in ce mai multi cetateni devin eurosceptici.Chiar in aceste zile, in Austria, un grup de initiativa a strans un numar de 261.159 de semnaturi pentru deschiderea unei dezbateri parlamentare pe tema renuntarii la Euro si iesirii din UE. Pragul necesar lansarii unei dezbateri parlamentare si organizarii unui referendum, in Austria, este de 100.000 de semnaturi. Altfel spus, in curand vom asista la asemenea dezbatere in Austria.
Spre deosebire de SUA unde guvernul federal si sistemul rezervelor federale au intervenit pentru a ameliora inegalitatile dintre state in Zona Euro, inegalitatea dintre statele membre, se accentueaza si asa zisa conducere UE, nu face nimic pentru a stopa si dimuna aceste inegalitati. In UE avem state
puternice, "state centrale" si state periferice asa numitele rude sarace sau "PIIGS".
Evident ca aceste state periferice sunt cele care au resimtit,( si continua sa o faca), cel mai greu criza economica. Gratie monedei euro, marii invingatori sunt statele centrale, in general Germania. Competitivitatea statelor europene membre variaza foarte mult. Statele periferice au un nivel de competitivitate redus si acest lucru este cauzat in mod direct si de moneda unica. Criza din Europa a fost rezultatul modului cum s-a integrat Europa. In mod normal trebuie sa ne intrebam din ce motiv statele periferice au un nivel atat de scazut de competitivitate si ce cauzeaza extinderea acestor divergente? Germania de exemplu a inghetat nivelul de salarii pentru un deceniu. Cresterea nominala a salariilor in Germania a fost de aproximativ 7% in timp ce in restul zonei Euro aceasta a fost de 27%. Aceasta discrepanta a avut ca rezultat o pierdere a competitivitatii in celelalte tari. Cand salariile scad intr-o tara si cresc in toate celelalte este firesc ca in economia germana competitivitatea sa explodeze iar celelalte tari sa nu poata tine pasul. Pierderea de competitivitate s-a maifestat in doua moduri, ambele jucand un rol decisiv in criza.
In primul rand, au aparut deficite uriase in tranzactii curente. Grecia a avut cel mai mare deficit dintre toate tarile membre UE. Cand nu esti capabil sa fii competitiv, in tranzactiile tale cu restul lumii rezulta un deficit. Iar deficitul Greciei este urias. Dar trebuie sa subliniem ca aceasta situatie este valabila si pentru restul tarilor periferice din UE. Acest fenomen a mers mana in mana cu cresterea datoriei. Atunci cand ai asemenea deficite, trebuie sa incerci sa le echilibrezi cumva.Situatia din Grecia de azi este in mare masura similar situatiei din Argentina din 2001.
Argentia a fost laboratorul experimental al politicilor neoliberale ale Fondului Monetar International. FMI a jucat un rol esential in criza din Argentina.
FMI a impus in Argentina o politica de deregularizare si privatizare care a dus la un profit imens pentru corporatisti si a distrus sistemul financiar al statului. FMI a aparut in Argentina, in timpul crizei din 2001 si apare acum pretutindeni, in toate statele periferice din UE ca un jucator care ajuta
tarile cu probleme, impunand masuri de austeritate. Dupa 15 ani de la criza din Argentina, FMI nu da nici un semn ca ar fi invatat ceva din acea situatie. Grecia plateste scump interventia FMI asa cum Argentina a platit scump in 2001. Argentina in 2001 s-a confruntat numai cu FMI dar azi,
Grecia se confrunta cu doua forte la fel de letale pentru ca in UE, Banca Europeana Centrala promoveaza la randul sau aceleasi masuri neoliberale.
Masurile aplicate in Grecia de FMI, BEC si UE nu sunt doar nedrepte si periculoase pentru poporul elen ci sunt si sortite esecului. Am spus si in materialele precedente ca in fapt cerintele UE sunt aberante si nu au cum sa solutioneze situatia existenta in Grecia.
Intrebarea cea mai importanta pe care ar trebui sa ne-o punem cand vorbim despre datoriile Greciei este :Cat este cu adevarat datoria reala a Greciei? Cand spun acest lucru nu ma refer la sumele vehiculate de catre canalele media, sumele scriptice, cele din catastifele FMI, BCE, etc.
Ma refer la datoria reala nu la datoriile ilegitime, cele facute de guvernele si politicienii greci corupti de marile corporatii fara stirea si fara acordul poporului grec. Ma refer deci la conceptul economic de "Datorie Odioasa" lansat pe la inceputul anilor 1920 de catre Alexander Sack.
Alexander Sack isi definea conceptul spunand ca pentru ca o datorie sa fie considerata "odioasa" trebuie sa indeplineasca trei conditii:
-1. Guvernul unei tari sa primeasca un imprumut, fara acordul poporului.
-2.Imprumutul sa fie cheltuit pe activitati, care nu sunt in beneficiul poporului.
-3.Creditorii stiu acest lucru dar se prefac ca nu stiu nimic.
Sunt multe exemple in istoria economica a lumii in care acest concept a fost aplicat. Sa ne amintim de modul in care SUA a impus dupa razboiul din Iraq, stergerea datoriilor Iraqului pe considerentul ca aceste datorii a fost facute de dictatorul Sadam Husein fara acordul poporului. SUA si marile
puteri desi au folosit acest concept economic, au tinut ca el sa ramana necunoscut pentru ca nu cumva si alte tari sa recurga la aceasta masura.
Probabil un exemplu de folosire a acestui concept economic de "datorie odioasa" este situatia din Ecuador. Acestia au reusit sa demonstreze nu doar ca datoria lor este odioasa, dar si nelegitima si neconstitutionala. Dupa ce au solicitat un audit international, care a dovedit ca datoria este "odioasa" , presedintele Rafael Correa declara intr-un interviu televizat, cu o forta si o demnitate ce ar putea sa fie urmata acum si de reprezentantii Greciei si nu numai :
"Avem angajamente nationale urgente.Ne vom onora angajamentele nationale inaintea celor internationale. La timpul potrivit le vom indeplini si pe acelea. Dar prioritatile noastre sunt clare: viata e inaintea datoriilor."
Este datoria Greciei una ilegitima, odioasa? Nu stiu. Ce pot sa spun este ca unele imprumuturi au semne clare de ilegitimiate. Este cunoscut ca autoritatile grecesti au primit cadouri de la companii ca Siemens care prin intermediul filialei sale Siemens Hellas au mituit ministri si oficiali
timp de aproape un deceniu pentru obtinerea de contracte. Un alt exemplu a fost trocul infam facut in 2011, cand guvernul elen pentru a face ca datoria Greciei sa para mai mica, a schimbat un imprumut in yeni japonezi in euro, la rate de schimb depasite, prin intermediul bancii Goldman Sachs.
Evident Goldman Sachs a incasat milioane de dolari din aceasta tranzactie. Dar Goldman Sachs nu s-a marginit doar la acest rol, ea a fost profund implicata in situatia din Grecia, a primit sume uriase de la oficialii greci. Dar si alte imprumuturi acordate Greciei nu sunt foarte ortodoxe.
Cand Germania a negociat sprijinul fata de Grecia, una dintre principalele conditii impuse Greciei a fost aceea ca aceasta sa continue importul de arme din Germania. Cel mai mare creditor al Greciei, Germania, imprumuta statul elen ca sa se asigure ca acesta cumpara armament, nu ca sa ajute
Grecia sa iasa din situatia economica dificila in care se afla. Grecia a ajuns unde este astazi nu de una singura. Grecia nu a furat banii din pusculita marilor creditori. Politicienii greci corupti au fost in cardasie cu politicienii marilor puteri europene care au impins Grecia pe margine prapastiei. Acum auzim ca Grecia trebuie sa impuna masuri de austeritate, sa reduca pensiile si ajutoarele sociale dar Germania nu le-a cerut sa reduca importul de armament. Altfel spus Germania, marele creditor, a protejat interesele industriei sale de armament. Dar nu numai Germania a procedat astfel. Daniel Cohn Bendit, membru in Parlamentul European sustinea in plenul parlamentului:
"Suntem niste ipocriti! Franta a vandut Greciei sase fregate pentru 2,5 miliarde. De asemenea, elicoptere in valoare de 400 de milioane, si avioane Rafale la 100 de milioane fiecare. Costul total a fost de 3 miliarde de euro. Germania a vandut 6 submarine Greciei in valoare de un miliard. Suntem asa de ipocriti! Le dam bani ca sa ne cumpere armele".
Care este datoria reala a Greciei? Nimeni nu stie. Nimeni nu doreste sa afle pentru ca in spatele cifrelor sunt ascunse acte de coruptie profunda atat a politicienilor greci, cat si a oficialiilor marilor puteri din UE, asa zisele state centrale care vad in statele periferice o piata de desfacere, o piata de materie prima ieftina si de mana de lucru si mai ieftina.
Nu cred ca Grecia va fi lasata sa iasa din Uniunea Europeana. Indiferent ce vor vota grecii, tara lor va ramane captiva in continuare in UE.
Probelemele din Grecia sunt usor de regasit si in celelalte tari periferice din UE. Azi, maine sau cat de curand, ... in alte zone, vom inregistra asemenea situatii de criza profunda. De ce? Pentru ca acest urias cu picioare de lut nu are nici o legitimitate data de vointa popoarelor prin vot.
Democratia a murit. Mana forte a UE se impune peste vointa popoarelor tarilor membre.
este in fapt o constructie mult mai ampla, politica.
Winston Churchill spunea candva " cu cat privim mai mult in trecut cu atat putem sa vedem mai mult in viitor".
Daca dorim sa intelegem ce se petrece acum in Europa va trebui sa facem un excurs istoric pentru ca ideia unei Uniuni Europene nu este atat de noua. Intalnim aceasta ideie si in Germania nazista si dupa aceia. Pentru ca tot l-am amintit pe premierul britanic Winston Churchill iata ce spunea acesta legat de relatia Marii Britanii cu Europa :"...avem propriul nostru vis si propria noastra sarcina.Suntem cu Europa dar nu facem parte din ea. Suntem in legatura, dar nu inclusi. Suntem interesati si asociati, dar nu absorbiti".
Va suna cunoscut? Marea Britanie acum respecta viziunea fostului premier britanic din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Marea Britanie este in Europa dar nu face parte din ea, este in legatura dar nu pe deplin inclusa, este interesata dar nu absorbita. Marea Britanie si-a pastrat propria moneda, Lira Sterlina, si bine a facut. Marea Britanie a inteles ca renuntarea la moneda proprie va insemna cedarea uneia dintre cele mai importante parghii economice de stabilizare.
Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial,raspunsul aliatilor la problema stabilitatii militare a Europei a fost "Tratatul Organizatiei Nord -Atlantice" sau "NATO", care a fost creat in 1949, ca alianta de aparare permanenta pentru Europa.
Uniunea Europeana a luat fiinta in mod oficial in 1949, ca si "Comunitate Europeana a Carbunelui si Otelului", o cooperare industriala modesta intre Franta, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg si Olanda. 6 ani mai tarziu,in 1957, era semnat "Tratatul de la Roma", de catre cele sase natiuni membre ale "Comunitatii Carbunelui si Otelului", care isi declarau telul de a fi tot mai apropiate de unirea europenilor.
"Tratatul de la Roma" a mers mult dincolo de lansarea unei piete comune. A creat aparatul de inceput al unei noi marete super -puteri. Acestei noi entitati i se da un nume deja existent si tulburator de familiar: "Comunitatea Economica Europeana".
In 1963, Charles de Gaulle si Konrad Adenauer au semnat "Tratatul de la Elysee" care semnifica ingroparea simbolica a securii razboiului intre Franta si Germania. A fost inceputul unui adevarat rol de conducere dinamic in Europa pentru cele doua tari. Marea Britanie a fost invitata sa depuna inca o cerere de aderare la EEC. De data aceasta, Edward Heath, devenit prim ministru al Marii Britanii, din partea partidului conservator a semnat "Tratatul de la Roma" si a adus Marea Britanie in "Piata Comuna", in prima zi a anului 1973.
Raspunzand ingrijorarilor din propria tara, legate de faptul ca aderarea la EEC ar compromite suveranitatea nationala si independenta Marii Britanii, Heath a cautat sa reasigure poporul britanic printr-un document guvernamental. Iata ce scria premierul britanic: "Nu se pune problema ca
Marea Britanie sa-si piarda suveranitatea nationala fundamentala".
Marele Plan , fireste, era bine cunoscut lui Edward Heath, lordului Hailsham si colegilor lor de la Bruxelles. Era eventuala creare a unui nou super stat european, din 25 de state existente in Europa si Scandinavia. Din 1973, inainte, a avut loc trasnsferul de putere, lent, dar consistent, dintre guvernele statelor semnatare catre Bruxelles, prin tratatele succesive pe care le-au semnat politicienii a devenit cunoscut sub numele de " Acquis Comunitar". Acesta a mai fost numit si "the Ratchet" , pentru ca puterile statelor membre odata cedate Bruxelles-ului nu vor putea fi returnate niciodata. La inceput populatia acestor state au crezut ca au aderat la o piata comuna. Dar dupa 1975 a devenit ceva mai mult decat o piata comuna. Cativa ani mai tarziu a devenit "Comunitatea Economica Europeana", apoi "Comunitatea Europeana" iar acum este "Uniunea Europeana" cu tot felul de mijloace de control si restrictii si reglementari.
Ne apropiem rapid, de ceea ce francezii au numit deja "Statele Unite ale Europei".
Legile Uniunii Europene sunt concepute nu de catre Parlamentul European ci de catre Comisia UE, una dintre cele trei puternice forumuri in care sta adevarata forta a UE.
Membrii acestor forumuri nu sunt alesi prin vot in pozitiile lor. Ei sunt functionari numiti pe acele
pozitii cheie de forte economico politice oculte, ce nu vor raspunde niciodata direct in fata cetatenilor statelor.
Forta democratiei sta in puterea votului. Daca un parlament ales si guvernul rezultat nemultumesc electoratul prin deciziile politice si economice, ei pot fi dati jos prin vot si noul parlament ales si noul guvern poate schimba toata legislatia si toate deciziile gresite ale fostei puteri.
Ca stat membru UE, nu mai ai aceasta libertate. Zilnic statele membre trebuie sa-si armonizeze legile cu cele ale UE. Ce inseamna in fapt acest lucru? Ca legile UE, cele gandite de niste functionari de la Comisia Europeana, care nu au fost alesi, care nu raspund in fata nici unui electorat, care nu pot sa fie sanctionati de catre popor, vor inlocui legile nationale gandite si votate de catre reprezentantii alesi.
Auziti zilnic afirmatii din partea politicienilor romani de genul "nu a fost decizia noastra. Uniunea Europeana a decis..." "este o decizie a Uniunii Europene". Cat mai valoreaza votul popular? Mai nimic. Spuneam si in materiale anterioare ca la referendumul de demitere a fostului
presedinte Basescu, 7,4 milioane de romani au votat si votul lor covarsitor nu a contat. Uniunea Europeana nu s-a sfiit sa isi impuna decizia: Basescu a ramas in fruntea Romaniei pentru inca doi ani.
Cred ca acum este mult mai clar de ce spuneam ca Uniunea Europeana s-a nascut stirba, ca este un urias cu picioare de lut. Nu cred intr-o constructie care nu este legitimata politic de votul popular. In actuala uniune exista prea multe capete, prea multe interese si cu siguranta aceasta conducere multicefala nu poate sa supravietuiasca. Poti sa minti masele o perioada de timp, dar nu o poti face la infinit.
Criza din Grecia readuce atentia asupra acestor tare sistemice ale Uniunii Europene. Spuneam in materialele anterioare ca din ce in ce mai multi cetateni devin eurosceptici.Chiar in aceste zile, in Austria, un grup de initiativa a strans un numar de 261.159 de semnaturi pentru deschiderea unei dezbateri parlamentare pe tema renuntarii la Euro si iesirii din UE. Pragul necesar lansarii unei dezbateri parlamentare si organizarii unui referendum, in Austria, este de 100.000 de semnaturi. Altfel spus, in curand vom asista la asemenea dezbatere in Austria.
Spre deosebire de SUA unde guvernul federal si sistemul rezervelor federale au intervenit pentru a ameliora inegalitatile dintre state in Zona Euro, inegalitatea dintre statele membre, se accentueaza si asa zisa conducere UE, nu face nimic pentru a stopa si dimuna aceste inegalitati. In UE avem state
puternice, "state centrale" si state periferice asa numitele rude sarace sau "PIIGS".
Evident ca aceste state periferice sunt cele care au resimtit,( si continua sa o faca), cel mai greu criza economica. Gratie monedei euro, marii invingatori sunt statele centrale, in general Germania. Competitivitatea statelor europene membre variaza foarte mult. Statele periferice au un nivel de competitivitate redus si acest lucru este cauzat in mod direct si de moneda unica. Criza din Europa a fost rezultatul modului cum s-a integrat Europa. In mod normal trebuie sa ne intrebam din ce motiv statele periferice au un nivel atat de scazut de competitivitate si ce cauzeaza extinderea acestor divergente? Germania de exemplu a inghetat nivelul de salarii pentru un deceniu. Cresterea nominala a salariilor in Germania a fost de aproximativ 7% in timp ce in restul zonei Euro aceasta a fost de 27%. Aceasta discrepanta a avut ca rezultat o pierdere a competitivitatii in celelalte tari. Cand salariile scad intr-o tara si cresc in toate celelalte este firesc ca in economia germana competitivitatea sa explodeze iar celelalte tari sa nu poata tine pasul. Pierderea de competitivitate s-a maifestat in doua moduri, ambele jucand un rol decisiv in criza.
In primul rand, au aparut deficite uriase in tranzactii curente. Grecia a avut cel mai mare deficit dintre toate tarile membre UE. Cand nu esti capabil sa fii competitiv, in tranzactiile tale cu restul lumii rezulta un deficit. Iar deficitul Greciei este urias. Dar trebuie sa subliniem ca aceasta situatie este valabila si pentru restul tarilor periferice din UE. Acest fenomen a mers mana in mana cu cresterea datoriei. Atunci cand ai asemenea deficite, trebuie sa incerci sa le echilibrezi cumva.Situatia din Grecia de azi este in mare masura similar situatiei din Argentina din 2001.
Argentia a fost laboratorul experimental al politicilor neoliberale ale Fondului Monetar International. FMI a jucat un rol esential in criza din Argentina.
FMI a impus in Argentina o politica de deregularizare si privatizare care a dus la un profit imens pentru corporatisti si a distrus sistemul financiar al statului. FMI a aparut in Argentina, in timpul crizei din 2001 si apare acum pretutindeni, in toate statele periferice din UE ca un jucator care ajuta
tarile cu probleme, impunand masuri de austeritate. Dupa 15 ani de la criza din Argentina, FMI nu da nici un semn ca ar fi invatat ceva din acea situatie. Grecia plateste scump interventia FMI asa cum Argentina a platit scump in 2001. Argentina in 2001 s-a confruntat numai cu FMI dar azi,
Grecia se confrunta cu doua forte la fel de letale pentru ca in UE, Banca Europeana Centrala promoveaza la randul sau aceleasi masuri neoliberale.
Masurile aplicate in Grecia de FMI, BEC si UE nu sunt doar nedrepte si periculoase pentru poporul elen ci sunt si sortite esecului. Am spus si in materialele precedente ca in fapt cerintele UE sunt aberante si nu au cum sa solutioneze situatia existenta in Grecia.
Intrebarea cea mai importanta pe care ar trebui sa ne-o punem cand vorbim despre datoriile Greciei este :Cat este cu adevarat datoria reala a Greciei? Cand spun acest lucru nu ma refer la sumele vehiculate de catre canalele media, sumele scriptice, cele din catastifele FMI, BCE, etc.
Ma refer la datoria reala nu la datoriile ilegitime, cele facute de guvernele si politicienii greci corupti de marile corporatii fara stirea si fara acordul poporului grec. Ma refer deci la conceptul economic de "Datorie Odioasa" lansat pe la inceputul anilor 1920 de catre Alexander Sack.
Alexander Sack isi definea conceptul spunand ca pentru ca o datorie sa fie considerata "odioasa" trebuie sa indeplineasca trei conditii:
-1. Guvernul unei tari sa primeasca un imprumut, fara acordul poporului.
-2.Imprumutul sa fie cheltuit pe activitati, care nu sunt in beneficiul poporului.
-3.Creditorii stiu acest lucru dar se prefac ca nu stiu nimic.
Sunt multe exemple in istoria economica a lumii in care acest concept a fost aplicat. Sa ne amintim de modul in care SUA a impus dupa razboiul din Iraq, stergerea datoriilor Iraqului pe considerentul ca aceste datorii a fost facute de dictatorul Sadam Husein fara acordul poporului. SUA si marile
puteri desi au folosit acest concept economic, au tinut ca el sa ramana necunoscut pentru ca nu cumva si alte tari sa recurga la aceasta masura.
Probabil un exemplu de folosire a acestui concept economic de "datorie odioasa" este situatia din Ecuador. Acestia au reusit sa demonstreze nu doar ca datoria lor este odioasa, dar si nelegitima si neconstitutionala. Dupa ce au solicitat un audit international, care a dovedit ca datoria este "odioasa" , presedintele Rafael Correa declara intr-un interviu televizat, cu o forta si o demnitate ce ar putea sa fie urmata acum si de reprezentantii Greciei si nu numai :
"Avem angajamente nationale urgente.Ne vom onora angajamentele nationale inaintea celor internationale. La timpul potrivit le vom indeplini si pe acelea. Dar prioritatile noastre sunt clare: viata e inaintea datoriilor."
Este datoria Greciei una ilegitima, odioasa? Nu stiu. Ce pot sa spun este ca unele imprumuturi au semne clare de ilegitimiate. Este cunoscut ca autoritatile grecesti au primit cadouri de la companii ca Siemens care prin intermediul filialei sale Siemens Hellas au mituit ministri si oficiali
timp de aproape un deceniu pentru obtinerea de contracte. Un alt exemplu a fost trocul infam facut in 2011, cand guvernul elen pentru a face ca datoria Greciei sa para mai mica, a schimbat un imprumut in yeni japonezi in euro, la rate de schimb depasite, prin intermediul bancii Goldman Sachs.
Evident Goldman Sachs a incasat milioane de dolari din aceasta tranzactie. Dar Goldman Sachs nu s-a marginit doar la acest rol, ea a fost profund implicata in situatia din Grecia, a primit sume uriase de la oficialii greci. Dar si alte imprumuturi acordate Greciei nu sunt foarte ortodoxe.
Cand Germania a negociat sprijinul fata de Grecia, una dintre principalele conditii impuse Greciei a fost aceea ca aceasta sa continue importul de arme din Germania. Cel mai mare creditor al Greciei, Germania, imprumuta statul elen ca sa se asigure ca acesta cumpara armament, nu ca sa ajute
Grecia sa iasa din situatia economica dificila in care se afla. Grecia a ajuns unde este astazi nu de una singura. Grecia nu a furat banii din pusculita marilor creditori. Politicienii greci corupti au fost in cardasie cu politicienii marilor puteri europene care au impins Grecia pe margine prapastiei. Acum auzim ca Grecia trebuie sa impuna masuri de austeritate, sa reduca pensiile si ajutoarele sociale dar Germania nu le-a cerut sa reduca importul de armament. Altfel spus Germania, marele creditor, a protejat interesele industriei sale de armament. Dar nu numai Germania a procedat astfel. Daniel Cohn Bendit, membru in Parlamentul European sustinea in plenul parlamentului:
"Suntem niste ipocriti! Franta a vandut Greciei sase fregate pentru 2,5 miliarde. De asemenea, elicoptere in valoare de 400 de milioane, si avioane Rafale la 100 de milioane fiecare. Costul total a fost de 3 miliarde de euro. Germania a vandut 6 submarine Greciei in valoare de un miliard. Suntem asa de ipocriti! Le dam bani ca sa ne cumpere armele".
Care este datoria reala a Greciei? Nimeni nu stie. Nimeni nu doreste sa afle pentru ca in spatele cifrelor sunt ascunse acte de coruptie profunda atat a politicienilor greci, cat si a oficialiilor marilor puteri din UE, asa zisele state centrale care vad in statele periferice o piata de desfacere, o piata de materie prima ieftina si de mana de lucru si mai ieftina.
Nu cred ca Grecia va fi lasata sa iasa din Uniunea Europeana. Indiferent ce vor vota grecii, tara lor va ramane captiva in continuare in UE.
Probelemele din Grecia sunt usor de regasit si in celelalte tari periferice din UE. Azi, maine sau cat de curand, ... in alte zone, vom inregistra asemenea situatii de criza profunda. De ce? Pentru ca acest urias cu picioare de lut nu are nici o legitimitate data de vointa popoarelor prin vot.
Democratia a murit. Mana forte a UE se impune peste vointa popoarelor tarilor membre.
