Thursday, July 23, 2015

Radarul diminetii

În această dimineață, parlamentul grec a votat pentru un pachet de  masuri impus de creditorii săi, care deschide acum calea pentru
măsuri de austeritate ce urmează să fie puse în aplicare. Deși există preocupări cu privire la posibilitatea ca recentul pachet de
salvare sa nu poata rezolva problemele economice ale Greciei, piețele sunt susceptibile sa primeasca pozitiv aceasta stire,
 dat fiind că povestea elena dureaza de atât de mult timp si acum lucrurile  par sa se miște.
In aceasta dimineata Ignazio Visco de la Banca Centrala Europeana declara pentru Reuters ca eliberararea datoriilor din Grecia trebuie sa fie tratata cu foarte mare atentie prin extinderea perioadei de rambursare dar acest lucru nu va fi suficient pentru rezolvarea problemei datoriilor grecesti. Altfel spus reprezentantul BCE este pentru o taiere a acestor datorii.

Dolarul a primit un impuls ieri în urma publicării datelor din SUA privind vânzările în luna iunie, care au crescut la 5.49m .
Cel mai înalt nivel în ultimii opt ani. Datele ar sprijini încrederea consumatorilor în economia SUA.

Prețurile materiilor prime rămân sub presiune. Petrolul brut a scăzut sub nivelul de $ 56 / bbl ieri și se comercializează în jurul
valorii de $ 56.20 în această dimineață.

Principala stire ce cred ca va dinamiza pietele azi sunt datele privind cererile de somaj din SUA. Se asteapta ca acestea sa fie raportate in jurul a 280k.
Banca Centrala a Noii Zeelande a scazut rata dobanzii cu 25bps si a mentinut usa deschisa pentru reduceri suplimentare.
Stocurile de petrol au crescut cu 2,46M barili.
Banca Centrala a Marii Britanii analizeaza posibilitatea majorarii ratei pe lira sterlina.
Stevens de la Banca Centrala din Australia declara ca reducerea ratei de dobanda pentru dolarul australian este inca pe masa de lucru.
La o prima vedere a tendintelor din aceasta dimineata
Eur/Usd ramane bearish sub 1.1085 cu o targetare in zona lui 1.07
Usd/Jpy pe termen scurt este bearish sub 124.50
Usd/Cad este bullish peste 1.29 posibila targetare spre 1.31
Aud/Usd ramane bearish sub 0.75 cu posibila targetare spre 0.7330 /0.7250